A fi istoric al comunismului románesc, dupa 23 de ani

Abstract

This article aims at presenting some of the difficulties of the nowadays research of the recent past Three aspects will be put under scrutiny: the difficulty of dealing with the sources, the conceptual tools at the disposal of the researcher in order to depict his/her findings, and the ethical and political issues which surround the research on communism. We will show that the sources, as well as the concepts we use, are never innocent; and that no historical account of the recent past can be separated by the political and social environment in which it was produced. [PUBLICATION ABSTRACT]

Headnote

Abstract

This article aims at presenting some of the difficulties of the nowadays research of the recent past Three aspects will be put under scrutiny: the difficulty of dealing with the sources, the conceptual tools at the disposal of the researcher in order to depict his/her findings, and the ethical and political issues which surround the research on communism. We will show that the sources, as well as the concepts we use, are never innocent; and that no historical account of the recent past can be separated by the political and social environment in which it was produced.

Keywords

communism; recent history; historiography; knowledge; power

(ProQuest: ... denotes non-USASCII text omitted.)

Nu e usor sä fu istorie al comunismului ìn anul 2012. Mai întâi, pentru cä ai toate sansele sä te fi näscut suficient de târziu încât sä nu-t,i amintesti propriuzis nimic despre perioada Ìn cauzä. In al doilea rând, pentru cä, de fapt, ai toate sansele sä te fi näscut mult mai devreme si sä î-çl amintesti mult prea bine. Ambele situatii sunt oarecum inconfortabile si prezintä avantajele si dezavantajele lor. Avantajul tinerilor istorici este cä îsi pot permite mai multa obiectivitate, în mesura în care putem vorbi de obiectivitate în stiin^ele umane, deoarece experien^a comunismului nu este legata de povestile lor personale de via^ä. Mai mult decât atât, ei nu sunt constrânsi social sä ia o pozrrje moralizatoare asupra chestiunii, asa cum a fost cazul pentru cercetätorii comunismului în anii 1990 si 2000, când investigarea comunismului sub speda condamnärii era singura abordare acceptable în pesajul academic románese. Pe de alta parte, istoriai mai vârstnici ai comunismului nrÇeleg intuitiv mai bine mecanismele interne ale funzionarli regimului si posedä cheile de decriptare ale limbajului surselor, fie ele arhivistice sau de alta natura, dar au si reflexul abordärii comunismului din perspectiva condamnärii. Or, dupä cum vom sublinia în contribuya de fa^ä la clarificarea metodologica a demersului de investigare a comunismului románese, cercetarea regimului comunist necesita un alt tip de abordare decât condamnarea acestuia.

Aladar, scopul reflec^iei pe care o vom expune în cele ce urmeazä este de a analiza câteva din capcanele care ÎI amenin^ä pe cercetätorul comunismului románese la 23 de ani dupä cäderea acestuia. Exista trei tipuri de pericole care trebuie, pe cât posibil, evitate într-o cerceta re onesta asupra comunismului. Ele rezidä, în primul rand, în sursele utilizate si în modul în care sunt utilizate; în al doilea rând, în cuvintele (si, la un nivel mai abstractizat, conceptele) pentru care cercetätorul opteazä pentru a prezenta rezultatele cercetarii; si nu în ultimul rând, în maniera în care cercetätorul se priveste pe sine si rolul säu în societate, în viziunea sa asupra impactului pe care cunoasterea produsä de el ÎI poate avea în viitor. în acest din urmä caz este vqrba, implicit, si despre relaya dintre cunoasterea stiin^ificä si puterea politica.

în // Giudice e lo Storico (1991), Carlo Ginzburg preia o sugestie fäcutä cu douä secóle mai devreme de cälugärul iezuit Henri Griffet într-o lucrare din 1769, Traité des différentes sortes de preuves qui servent à établir la vérité de l'histoire, si face o paralela între meseria istoricului si cea a judecätorului: "Atât meseria unuia, cât si a celuilalt, se bazeazä pe posibilitatea de a demonstra, în funere de niste reguli precise, cä X a fäcut Y"1. Comparala cu judecätorul este, în realitate, mai subtilä, deoarece istoricul trebuie sä fie judecätorul propriilor sale probe, în acelasi mod în care sarcina judecätorului nu este doar aceea de a aplica legea, ci de a o interpreta, atât pe aceasta, cât si probele prezentate, într-un context (inclusiv de natura morala) mai larg.

în ce mäsurä sunt sursele istorice "probe"? Sunt ele oare doar cärämizi cu ajutorul cärora, atunci când sunt puse împreuna, se poate re-construi edificiul trecutului "asa cum a fost"?

Sursele

Comunismul, atât cel románese, cât si cel sovietic, este un imperiu al textelor. Exista realitatea si, suprapusä peste aceasta, exista o pesatura densa de texte -fie ele textele fondatoare aie marxism-leninismului, fie discursuri aie membrilor nomenklatura, fie legi sau alte tipuri de acte normative, fie articole din presa oficiala. Cercetätorul comunismului trebuie sä se bazeze pe acest strat de texte suprapus peste realitate, deoarece acesta este singurul material la dispozrrja sa (se poate, desigur, argumenta cä istoria orala e o sursä alternativa, dar exista problème serioase legate de veridicitatea acestui tip de surse, precum si de posibilitatea utilizärii lor2). Sarcina cercetätorul ui este asadar de a încerca sä dezväluie realitatea din spatele acestei ^esäturi de texte. Coerenza lor interna - legi, discursuri, asa-numita "producale stün^ificä" a regimului - ca si, de altfei, coerenza cu reperele fundamentale aie gândirii marxist-leniniste asigurä o unitate indestructibilä construetiei rationale a ideologie!. Din punet de vedere formal. Constituya romaneascä din 1965 este una dintre cele mai democratice din vremea ei. Legile comuniste nu au nici o fisura care sä lase sä se întrevada ce se ascunde în spatele lor. Astfel, acest corpus de texte se constituie într-o tesatura densa care acoperä realitatea si care pare sä fie realitatea, însa cele douä registre nu au nici o corespondent între ele. Pentru istorie este cu atât mai difícil sä în^eleaga ce s-a întâmplat, eu cât sursa lui principale este toemai acest corpus de texte, perfect coerente între ele, perfect rationale.

Asadar, cercetätorul comunismului trebuie sä fie un hermeneut în cel mai extrem în^eles al cuvântului: el trebuie nu doar sä interpreteze textul, ci sä ghiceascä literalmente ce se ascunde în spatele acestuia. Aceasta este o sarcinä eu atât mai dificilä pentru tineriï istorici, deoarece ei nu au accès - decât, poate, din istoria anecdótica transmisa de colegii lor mai vârstnici - la cheile de decriptare ale textelor comuniste, în care realitatea era edulcorata pentru a corespunde eu imperativele ideologie!.

O alta dificúltate tehnicä legata de arhive este aceea cä sursele nu re-produc fapte, ci doar le re-prezinta, în sensul cä eie ìnsele sunt o interpretare a faptelor: "Recursul la arhive este, într-adevar, metoda cardinale a cunoasterii trecutului, cu singura condire ca cel care coboarä în arhive sä fie constient cä izvorul nu contine o fotografie a unui moment dat din trecut, ci este el însusi produsul unei lecturi critice a acelui moment care, atunci când a fost redactat documentul, era deja trecut"1. Documentul de arhivä nu trebuie luat pur si simplu ca o märturie: el este la rândul säu produsul unui autor, si reflecta prin urmare viziunea acestuia asupra realita^ii. Mai mult decât atât, documentul, ca text, necesita o interpretare care va fi întotdeauna filtrata de propensiunea epistemologica si ontologica a cercetätorului.

Conceptele

Nu exista diseurs complet dezideologizat. Oricât ne-ar pläcea sä credem în "obiectivitatea stiin^ificä" a stiin^elor sociale si umane, teza conform cäreia acestea ar fi capabile de a produce cunoastere stiin^if icä în acelasi sens ca stiin^ele exacte este din ce în ce mai greu de acceptât.

Chiar si preferita pentru anumi^i termeni este, în ea însasi, ideologica. Un foarte bun exemplu al acestei ideologizäri a oricärui diseurs din stiirrÇele umane este folosirea termenului de "totalitarism", pe care istoricilor comunismului din anii 90 nici nu le-ar fi trecut prin cap sä-l punä la îndoiala. Termenul de "totalitarism" a fost folosit de Juan Linz, unul din cei mai cunoscu^i teoreticieni ai tranzan lor, pentru a caracteriza întreaga perioadä (1948-1989) a comunismului románese2. El este, de altfel, folosit pe scarä larga cu referire la aceastä perioadä. Acest lucru nu face însa decât sä dilueze valoarea euristica a conceptului si sä nu permita efecturarea unor distinc^ii mai nuan^ate ìntre diferitele faze istorice ale comunismului románese3. Mai mult, fund inventata în Occident, no"Çiunea face parte din arsenalul Räzboiului Rece, fund un mijloc fácil de demonizare a adversarului prin punerea semnului echivalen^ei între comunism si nazism. De asemenea, ea face parte si din bagajul conceptual al dreptei democratice liberale, inclusiv al teoreticienilor liberali, fiind în acelasi timp evitata sau chiar respinse pe fat,ä de filosofii de stanga: "în loe sä ne permita sä gândim, impunându-ne sä gäsim o nouä viziune asupra realitä^i istorice pe care o descrie, ne scuteste de datoria de a gândi sau chiar ne împiedica inten^ionat sä gândim"4. Etichetând pur si simplu întreaga perioadä comunista cu acest termen, suntem scutrçi de tentala de a ìncerca sä operäm distinc^ii mai fine între reg imurile comuniste între ele, sau între diferite perioade istorice, la nivel de origini, ideologii, obiective, practici. Mai mult decât atât, lectura comunismului în cheia "totalitarismului" ne ìndeparteaza de la o evaluare moralä a comportamentelor sociale în perioadä respectiva. "Trecutul comunist" este condamnât în întregime si plasat sub specia räului, ceea ce face ca vina individuala sä fie absolvitä sau sä devina irelevante. De aid si concluzia Raportului Final al Comisiei Preziden^iale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania: regimili a fost ilegitim (deci nu a beneficiai de consirrrÇamîntuI celor guverna"Çi) si impus din exterior1.

Pe de alta parte, dacä respingem utilizarea termenului de "totalitarism", ce alte oppimi avem la dispozrrje pentru caracterizarea regimului? Florin Abraham, ìntr-un articol pe marginea "Raportului Tismäneanu", critica faptul cä Raportul evita sä opteze pentru o caracterizare a regimului, folosindu-se în mod intersanjabil "totalitarism", "dictatura" si "regim autoritär"2. în opinia acestuia, preferita pentru termenul de "dictatura" ar indica sugestia cä responsabilitatea pentru comunismul románese aparçine în totalitate factorilor externi, precum si institu^ilor de la vârful Statului - Partidul si Securitatea3.

Se poate ridica obiec^ia conform cäreia orice termen am alege, discuoile si controversele în jurul lui sunt interminabile; prin urmare, nu putem fi niciodatä suficient de precari, iar aceasta este o dilema farà solute. Dar trebuie oare neapärat caracterizat regimul printr-un cuvant? Nu riscä oare acest mod prea sintetic de a privi perioada sä forÇeze datele istorice sä incapa într-o hainä prea strâmta? De ce trebuie sä alegem un termen, care se poate transforma prea lesne într-o simplä etichetä? Asadar, iesirea posibilä din aceastä dilema a numirii regimului nu poate fi decât refuzul de a trata întreaga perioadä ca pe un monolit, si de a încerca discernerea unor nuance.

Cunoasterea ci puterea

în L'écriture de l'histoire, Michel de Certeau descrie modul în care istorici! au sus^inut puterea politica începând cu secolele al XVI-lea si al XVII-lea. Discursul istorie este un diseurs care "autorizeazä força care exercitä puterea; îi confera o genealogie familialä, politica sau moralä; acrediteazä "utilitatea" actúala a principelui atunci când o transforma în "valorile" care organizeazä reprezentarea trecutului"4. Discursul istorie, prin faptul cä descrie o serie de evenimente cu succesele si esecurile diferitelor tipuri de guvernare, "contureazä o stiin^ä a practicilor de putere"5. Acest lucru este valabil si pentru istoriografia din zilele noastre: ea produce istoria recenta, prin însusi faptul de a o serie. Aceastä "scriere" consta, de fapt, în interpretarea surselor. A fi istorie înseamna, în cele din urmä, a serie o interpretare a unor texte care sunt, la rândul lor, o interpretare a realitätii. în cuvintele lui Montaigne citat de Derrida, "e mai mult de lucru în a interpreta interprétenle, decât în a interpreta lucrurile"6. în lipsa unei grile de interpretare cu grad mare de generalitate, citirea surselor necesita mai mult decât orice foarte multa onestitate intelectualä din partea cercetätorului, poate mai mult atunci când este vorba de istoria recenta, decât în cazul epocilor istorice revolute.

A produce cunoastere despre trecut nu este doar o simplä operarne cognitiva, care t^ne de ra^ionalitatea abstracta, ci este un demers normativ si politic. Michel Foucault a pus în lumina faptul cä exista o continuiate, o coerenza între modurile de interpretare a lumii-în cazul nostru, a trecutului-si operat^unile de putere1. Cu alte cuvinte, puterea si cunoasterea sunt reciproc constitutive. Cercetatorul este, el însusi, întotdeauna situât istorie, social si politic, fund asadar constrâns sä opereze cu anumite concepte sau categorü ale eunoasterü (si aceasta nu pentru cä l-ar constrânge puterea politica, ci pentru cä nu are la dispozi^ie o alta "trusä de unelte" decât cea la care are accès). O exemplificare a acestei constrângeri este chiar utilizarea conceptului de "totalitarism", despre care a fost vorba ín sec^iunea precedentä: nimänui nu i-ar fi trecut prin minte, în Romania anilor 90, sä conteste aceastä categorie. Asadar, punctul de vedere constituie literalmente obiectul, prin limbajul cu care îl descrie. Este imposibil pentru cercetätor sä scape complet acestor constrângeri, dar este foarte important sä fie constient de ele si sä nu pretindä la o obiectivitate universala atunci când îsi prezintä desoperirile.

Vom exemplifica aceastä structura mentala constrângatoare urmându-l pe Daniel Barbu. în 1997 deja, el lanseazä ideea cä cercetarea asupra comunismului románese este ea însasi mitologizatä2. Este o afirmare îndraznea^a pentru un deceniu în care singura pozrrje social, cultural si politic acceptabilä asupra comunismului era condamnarea. Barbu vorbeste despre trei mituri care îl afecteaza pe cercetatorul comunismului färä ca acesta sä fie întotdeauna constient de ele. în primul rând, este vorba de mitul destinului colectiv: de a crede cä ideologia mrädäcinatä odatä cu comunismul este una a egalitari, într-un demers de plasare a colectivitä^i desupra individualului. Dimpotrivä: "colectivist si internationalist prin definire si din ambicie, totalitarismul a fost cel mai eficient produeätor de individualism si nationalism"3. Incapacitatea de solidarizare alimentata de comunism este vizibilä în societatea civilä (în sensul larg al termenului), iar spa^iul public este privit ca un domeniu de competenza exclusiva a Statului4. De aceea, recomandarea lui Barbu pentru istorici! comunismului este de a nu se läsa tentaci de o viziune globale si totalizatoare, ci de a cauta micile istoni care se ìntre^es ale oamenilor reali5.

In al doilea rând. Barbu atrage atenea asupra unei prejudecä^i care va marca chiar si cercetarea mai recenta asupra comunismului si chiar condamnarea lui de cätre institu-çiile statului: mitul servitu^ii involuntare. Barbu demonstrazä cu cifre cä PCR a venit la putere pe cale legala si a convins populaba, având un program concret de guvernare, spre deosebire de partidele istorice, care nu propuneau decât principii generale6. Efectivele PCR au crescut de 710 ori în perioada care separa începutul räzboiului de anul 1947, iar mai târziu, procentul de înregimentare a populate! în Partid este de aproape 15%, mai mult decât în oricare din celelalte ^äri din bloc7. Nu este vorba asadar de impunerea eu força si din afarä a unui regim temut si dispre^uit de romàni, ci dimpotrivä, de o lipsä de opozrrje aproape generalízate fa^ä de acesta si chiar o sus^inere pasiva.

în sfârsit, mitul nefericirii totalitäre. Cercetärile asupra comunismului ce au urmat imédiat cäderü acestuia au insistât pe represiune, închisori, Securitate. în realitate însa, cei care au avut de castigai de pe urma regimului sunt mai numerosi decât cei care au avut de pierdut, iar acest lucru se poate proba prin indicatori economici si sociali cum ar fi accesul la utilitari, educale, protese socialä, gradui de alfabetizare etc.1 In cele din urmä, "legitimitatea regimului este un fapt metafizic indiscutabil, dupä cum mai presus de îndoiala este legitimitatea sa naturala, în^elegând prin legitimitate naturala cea accesibilä observa^iei empirice a stiirrÇelor sociale, adica, simplu spus, absenta contestärü explicite"2.

Studiul comunismului - si al istoriei recente în general - este mai ideologizat si mai politizat decât oricare alta ìntreprindere stiin^ificä. Clivajul comunistianticomunisti a fost, pe tot parcursul anilor 90 - si, în mod cu totul surprinzätor, chiar si la alegerile din 2008 - cel mai important clivaj partizan de pe scena politica româneasca3, care separa asa-numitele "partide succesoare" de anti-comunistii democrat. Studiul comunismului a fost - si poate fi înca - o arma în lupta pentru pozrrjonarea pe acest clivaj.

Discursul anticomunist a fost utilizai de partidele politice ori de cate ori el a servit în competila pentru putere, obliterând astfel o abordare istorica si etica autentica a trecutului recent. Pentru cä, în ciuda relevant^ clivajului amintit, nu a existât nicio iniziativa oficiala, în anü 90, cätre mäsuri concrete de justice de tranzrrje - lustrage, accès la dosarele Securitä^i sau procese penale împotriva torçionarilor. Abia în 1999, legea 187 reglementeazä accesul la dosarele Securitä^i si prevede erearea Consiliului National de Stuthere a Arhivelor Securita"Çii (CNSAS). Membrii acestuia sunt numidi de cätre Parlament conform algoritmului politic (art. 8). Astfel, controlul asupra studiului arhivelor Securita^ii a fost în întregime légat de politic.

În 2005 se creeazä, printr-o Hotarâre de Guvern, Institutul pentru Investigala Crimelor Comunismului în Romania, institute publica subordonatä Guvernului. în 2006, în contextul bätäliei politice dintre Prim Ministru si Presedinte, acesta din urmä îsi creeazä propria echipä de cercetare a comunismului, Comisia Preziden^ialä pentru Analiza Dictaturii Comuniste, al cärei Raport de 665 de pagini este prezentat în decursul aceluiasi an.

Alte douä institute de cercetare - ambele în subordinea Academiei Romane, deci tot institutii publice f inantate din bugetul Statului -au ca obiect de activitate stutherea istoriei comunismului (în mod principal sau secundar): Institutul National pentru Studiul Totalitarismului, înfiin^atîn 1993, si Institutul de Istorie "Nicolae lorga".

Prin enumerarea acestor institute si comisii de cercetare a comunismului am urmärit sä subliniem douä aspecte ale tendinei de politizare a cunoasterii stiin^ifice asupra acestui subiect. Pe de o parte, este vorba de utilizarea rezultatelor cercetärii ca arma politica. Discursul de condamnare a comunismului, sus^inut de Presedinte în fa^a Parlamentului la 18 decembrie 2006, are trei rezultate politice importante, în primul rând, încheie de o maniera mai mult sau mai pu"Çin definitiva chestiunea raportului cu trecutul comunist. Acesta este condamnât o data pentru totdeauna, beneficiazä de o interpretare oficiala si se înscrie în "inventami obiectelor disciplinei istorice"4, apar^inând asadar în mod definitiv trecutului. în al doilea rând, îl confirma pe Presedintele Traían Bäsescu ca fünd personajul istorie care a condamnât comunismul, conferindu-i prin aceasta un avantaj substantial în lupta politica pe clivajul comunism-anticomunism, avantaj utilizai cu succès si în competila pentru alegerile preziden^iale din 2009. In al treilea rând, discursul, bazat pe concluziile Comisiei, exonereazä - am putea spune chiar cä absolve, într-o maniera cvasi-teologicä, societatea româneasca de vina moralä: reg imul a fost impus din atara, împotriva voin^ei românilor, si este ilegitim: "Vreau sä fiu bine în-Çeles. Nu ma refer nicio cüpä la marea masä a membrilor de partid, a cäror unica ectivitate era sä-si achite cotizaba si sä participe lunar la sedin^e golite de orice continui.. ."

Al doilea aspect al politizärü cercetärü pe care am vrut sä-l punem în evidenza prin enumerarea institutelor - toate f inaiate de Stat - de cercetare a comunismului "Cine de sensul larg al ncvÇiunn de "politic" si este légat de pozrÇionarea cercetätorilor - si a institutelor însele - în peisajul academic, sau, altfel spus, în "camp", définit în sensul pe care îl regäsim la Bourdieu2. Considerând câmpul cercetärü asupra comunismului ca pe un subdomeniu al cercetärü istorice si politice, putem în^elege mai bine producta stiin^if icâ a acestuia dacä examinäm cu atente "lupta dintre pretendenti si dominanti"3. Nu se poate contesta faptul cä exista o anumitä concuren-Ça între aceste institute de cercetare, fiecare dintre ele - ca si fiecare dintre cercetätorü confirma în domeniu -cäutand sä-si asigure o pozrÇie dominante în "camp", prin acreditarea anumitor interpretar! ale trecutului.

Dacä "istoria îndeplineste o funche socialä, în mäsura în care organizeazä trecutul conform nevoilor prezentului"4, este cu atât mai necesar ca istoricul trecutului recent sä fie constient de responsabilitatea sa socialä. Dacä problemele metodologice, epistemologhe si etice pe care am încercat sä le punem în evidenza aici se dovedesc adesea difícil de rezolvat, constientizarea lor, insorta de onestitate intelectualä, rigoare si bunä credin^ä în prezentarea rezultatelor cercetärü, poate constituí un pas înainte pentru o cunoastere a trecutului care sä permita o viziune de ansamblu incluzând, pe langä istoria oficiala, midie istoni marginale, excluse, neglijate, acelea care constituie în cele din urmä pesatura unei reaIitâ"Çi pe care nu o vom putea reproduce niciodatä cu precizie asa cum a fost.

Footnote

1 Carlo Ginzburg, // Giudice e lo Storico. Considerazioni in margine al processo Sofri (Milano: Feltrinelli Editore, 2006), 17.

2 Vezi, de exemplu, Paul Ricoeur, La mémoire, l'histoire, l'oubli (Paris: Seuil, 2000).

Footnote

1 Daniel Barbu, "O istorie naturala a comunismului románese", in Vasile Ernu, Costi Rogozanu, Ciprian Siulea, Ovidiu Tichindeleanu (coord.), Iluzia anticomunismului (Chisinäu: Cartier, 2008), 71-104, 83.

2 Juan Linz, Totalitarian and Authoritarian Regimes (London: Lynne Rienner, 2000), 65.

3 Alexandra lonescu. Du Parti-Etat à l'état des partis. Changer de régime politique en Roumanie (Bucuresti: Editura Academiei Romane, 2009), 61.

4 Slavoj Zizek, Afi spus cumva totalitarism? Onci amendamente la (ab)uzul unei nofiuni (Bucuresti: Curtea Veche, 2005), 7.

Footnote

1 Comisia PrezidenCialä pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania, Raport final (Bucuresti, 2006), www.presidency.ro accesat la 7.11.2012, 628.

2 Florin Abraham, "Raportul Comisiei Tismäneanu: analiza istoriografica", în V. Ernu, C. Rogozanu, C. Siulea, o. Tichindeleanu (coord.), Iluzla..., 7-42.

3 F.Abraham, "Raportul...", 22.

4 Michel de Certeau, L'écriture de l'histoire (Paris: Gallimard, 1975), 21.

5 de Certeau, L'écriture.

6 Jacques Derrida, "La structure, le signe et le jeu dans le discours des sciences humeines", in L'écriture et la différence, (Paris: Seuil, 1972), 409.

Footnote

1 Ideea este una dintre tezele fundamentale ale lui Foucault, si poate fi întâlnita în multe dintre scrierile sale. De exemplu, Michel Foucault, Surveiller et punir. Naissance de la prison (Paris: Gallimard, 1975).

2 Daniel Barbu, Sapte teme de politica româneascà (Bucuresti: Antet, 1997), 37.

3 Barbu, Sapte teme..., 42. De notât cä Barbu foloseste el însusi termenul de "totalitarism" - o dovadä în plus a lipsei de alternative conceptúale în perioada respectiva.

4 Barbu, Sapte terne..., 45.

5 Barbu, Sapte terne..., 46.

6 Barbu, Sapte terne..., 47-54.

7 Daniel Barbu, República absenta (Bucuresti: Nemira, 1999), 58, 82.

Footnote

1 Barbu, Capte teme..., 54-61.

2 Daniel Barbu, "Metafizica transformärü socialiste". Préfaça la Ruxandra Ivan (coord.), "Transformarea socialista". Politici ale regimului comunist, ìntre ideologie si administrate (lasi: Polirom, 2009), 13-17, 15.

3 Jean-Michel DeWaele, "Consolidation démocratique, partis et clivages en Europe centrale et orientale », in Jean-Michel De Waele (ed.). Partis politiques et démocraties en Europe centrale et orientale (Bruxelles: Editions de l'Université de Bruxelles, 2002).

4 Barbu, "O istorie naturala...", p. 72.

Footnote

1 Discursul Presedintelui României, Traían Bäsescu, prilejuit de prezentarea Raportului Comisiei Prezidenpale pentru Analiza Dictaturii Comuniste în Romania, Bucuresti, 18 decembrie 2006, www.presidency.ro, accesat la 7.11.2012.

2 V. de ex. Pierre Bourdieu, "Quelques propriétés des champs », in Questions de sociologie (Paris: Minuit, 1984), 113-120.

3 Bourdieu, "Quelques propriétés...", 113.

4 Lucien Febvre, Combats pour l'histoire (Paris: A. Colin, 1933), 438.

References

BIBLIOGRAFIE

ABRAHAM, Florin, "Raportul Comisiei Tismaneanu: analiza istoriografica", în Vasile Emù, Costi Rogozanu, Ciprian Siulea, Ovidiu Tichindeleanu (coord.), Iluzia anticomunismului, Chisinäu, Cartier, 2008, pp. 7-42.

BARBU, Daniel, Sapfe teme de politica româneasca, Bucuresti, Antet, 1997.

BARBU, Daniel, República absenta, Bucuresti, Nemira, 1999.

BARBU, Daniel, "O istorie naturala a comunismului románese", in Vasile Emu, Costi Rogozanu, Ciprian Siulea, Ovidiu

Tichindeleanu (coord.), Iluzia anticomunismului, Chisinäu, Cartier, 2008, pp. 71-104

BARBU, Daniel, "Metafizica transformärii socialiste". Préfaça la Ruxandra IVAN (coord.), "Transforma rea socialista". Politici ale regi mutui comunist, între ideologie si administrape, lasi, Polirom, 2009, pp. 13-17.

BOURDIEU, Pierre, "Quelques propriétés des champs », in Questions de sociologie, Paris, Minuit, 1984, pp. 113-120.

Comisia Prezidenrjalä pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania, Raport final, Bucuresti, 2006, www.presidency.ro

accesat la 7.11.2012.

References

De CERTEAU, Michel, L'écriture de l'histoire, Paris, Gallimard, 1975.

DERRIDA, Jacques, "La structure, le signe et le jeu dans le discours des sciences humeines", in L'écriture et la différence, Paris, Seuil, 1972.

De WAELE, Jean-Michel, "Consolidation démocratique, partis et clivages en Europe centrale et orientale », in Jean-Michel De WAELE (ed.). Partis politiques et démocraties en Europe centrale et orientale, Bruxelles, Editions de l'Université de Bruxelles, 2002.

Discursul Presedi ntelui Româ ni ei, Traian Bäsescu, prilejuit de prezentarea Raportului Comisiei Prezidenpale pentru Analiza Dictaturii Comuniste în Romania, Bucu resti, 18 decembrie 2006, www.presidency.ro, accesat la 7.11.2012.

FEBVRE, Lucien, Combats pour l'histoire, Paris, A. Colin, 1933.

FOUCAULT, Michel, Surveiller et punir. Naissance de la prison, Paris, Gallimard, 1975.

GINZBURG, Carlo, II Giudice e lo Storico. Considerazioni in margine al processo Sofri, Milano, Feltrinelli Editore, 2006.

IONESCU, Alexandra, Du Parti-Etat à l'état des partis. Changer de régime politique en Roumanie, Bucuresti, Editura Academiei Romane, 2009.

LINZ, Juan, Totalitarian and Authoritarian Regimes, London, Lynne Rienner, 2000.

RICOEUR, Paul, La mémoire, l'histoire, l'oubli, Paris, Seuil, 2000.

ä,ä( ... spus cumva totalitarism? Cinci amendamente la (ab)uzul unei nopuni, Bucuresti, Curtea Veche, 2005.